Message to the President of Romania and the President of the Republic of Moldova on the responsible consideration of the prospect of the reunification of the Romanian people
DOI:
https://doi.org/10.52673/Abstract
Consiliul Academic Român, reunit la Chișinău, la 22 iunie 2026, la sediul Academiei de Științe a Moldovei, adresează prezentul mesaj Președintelui României și Președintelui Republicii Moldova, în spiritul responsabilității istorice, al adevărului științific și al dreptului democratic al cetățenilor de a-și decide viitorul.
Într-un context internațional marcat de transformări geopolitice profunde, de război la hotarele României și Republicii Moldova, de fragilizarea echilibrelor de securitate și de incertitudini privind dinamica proceselor de integrare europeană, comunitatea academică românească consideră necesară o reflecție lucidă, responsabilă și curajoasă asupra destinului celor două state românești. Consiliul Academic Român reafirmă sprijinul său ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova. Integrarea europeană rămâne un obiectiv strategic fundamental, susținut de voința politică exprimată de autoritățile de la Chișinău, de autoritățile de la București prin sprijinul constant al României și de cetățenii Republicii Moldova prin aspirația lor de a reveni deplin în spațiul valorilor europene.









