Vocile neauzite ale cinematografului mut: muzica Violetei Dinescu pentru filmele Tabu și Nosferatu ale lui F.W. Murnau

Rezumat

Dimensiunea sonoră a muzicii în filmul mut de la începutul secolului al XX-lea și până în prezent își revendică rolul. Investigația în cauză urmărește traseul evolutiv al creării muzicii pentru filmele mute, oferind exemple ale componisticii contemporane românești. Tranziția către filmul sonor nu a însemnat finalitatea pentru muzica de film, inclusiv de film mut. De la apariția primelor filme experimentale sonore, realizate de compania americană Warner Bros, au trecut circa 100 de ani, însă interesul compozitorilor față de muzica pentru film mut este valabil și în prezent. Tot mai mulți compozitori și-au îndreptat atenția spre sonorizarea filmului mut la sfârșitul secolului al XX-lea, determinând o tendință de revitalizare a genului. În albia cinematografiei mute, absența dialogului creează o pânză albă, neexplorată, în care muzica devine vocea celor nerostite colorând dramaturgia emoțională și narativă a filmului. Puțini compozitori au stăpânit această artă cu rafinament precum Violeta Dinescu, a cărei muzică pentru filmele mute iconice ale regizorului german F.W. Murnau, Nosferatu (1922) și Tabu (1931) se distinge printr-un aspect deosebit de conexiune care umple golul dintre povestea vizuală și cea auditivă.