Proza scurtă din Basarabia (1812–1918): imitări, adaptări, modele originale

Rezumat

În acest articol este analizată proza din Basarabia între anii 1812 și 1918, care a evoluat, în linii mari, între două modele: cel băștinaș/românesc și cel artificial/rusesc. Scriitorii basarabeni (A. Hâjdeu, C. Stamati, C. Negruzzi, A. Russo, B.P. Hasdeu) au pornit de la autobiografii, de la imitări, adaptări și s-au impus prin „compuneri”/modele originale, uneori anticipând capodoperele genului scurt prin câteva date inedite legate de tematică, diversificând „formele fără fond” printr-o substanță epică predominant memorialistică. Este o proză eclectică sub raport estetic, pendulând între egocentrism și etnocentrism, în „spiritul timpului”. Este o proză de inspirație istorică, de evocare a atmosferei feudale a epocii, uneori cu accente picarești, alteori realiste sau romantice, specifice literaturii promovate de revistele cele mai importante ale epocii (Dacia literară sau Convorbiri literare, iar mai târziu Contemporanul lui Gherea sau Viața românească). În ceea ce privește conceptul de literatură, cel puțin în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în literatura premodernă, în perioada de tranziție de la canonul pașoptist la cel junimist, nu ne putem apropria cu criteriile conceptului de literatură în înțelegerea noastră de azi. Imitații după modele rusești au realizat V. Crăsescu, A. Frunză, C. Stere și alți scriitori afectați de idei socialiste și poporaniste. Remarcabilă este povestirea În voia valurilor (1912) de C. Stere, un preludiu al Bildungsromanului În preajma revoluției, considerată cea mai importantă contribuție a unui basarabean la literatura română.