Portretul lui Alexandru Marghiloman în memoriile lui Lupu Kostaki și Alexandru Tzigara-Samurcaș
DOI:
https://doi.org/10.52673/Cuvinte cheie:
Alexandru Marghiloman, Lupu Kostaki, Alexandru Tzigara-Samurcaș, memorii, aprecieriRezumat
Alexandru Marghiloman a fost președintele Partidului Conservator (1914–1925), al Societății „Crucea Roșie” (1914–1925) și prim-ministru (martie–octombrie 1918). Prin activitatea sa multilaterală, acesta a fost portretizat de prieteni și inamici politici, dar și de contemporani din alte domenii. Lupu Kostaki a fost ministru de Interne (noiembrie 1916 – mai 1918), iar Alexandru Tzigara-Samurcaș a fost șeful Poliției Capitalei (noiembrie 1916 – noiembrie 1918), astfel încât au colaborat strâns cu Marghiloman. Cei doi memorialiști au avut misiunea să ușureze situația conaționalilor, colaborând cu Societatea „Crucea Roșie”, condusă de liderul Partidului Conservator. Ambii au aceeași părere despre șeful guvernului din perioada martie-octombrie 1918: a acceptat de bunăvoie să se sacrifice pentru salvarea țării, a salvat ce se putea salva, a realizat Unirea Basarabiei cu România, iar după ce pericolul a trecut, a fost înlăturat. Deși atacat din toate părțile de „învingători”, Marghiloman a suportat cu stoicism atacurile și a răspuns, elegant și profesionist, de la tribuna Parlamentului
Referințe
1. Tzigara-Samurcaș Alexandru. Memorii, vol. 2 (1910–1918), ediție critică de Ioan Şerb și Florica Şerb, prefață de Dan Grigorescu. București: Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, 1999.
2. Tzigara-Samurcaș Alexandru. Memorii III. 1919–1930, ediție îngrijită și prefață de C.D. Zeletin, București: Editura Meridiane, 2003.
3. Marghiloman Alexandru, Note Politice. 1897– 1924, vol. I-V, București: Editura Institutului de Arte Grafice Eminescu S.A., 1927; ediția a II-a, vol. I-III (ediţie și introducere Stelian Neagoe), București: Editura Scripta, 1993–1995; ediția a III-a, vol. I-V, ediție anastatică îngrijită de Marius-Adrian Nicoară, Alfred Vasilescu, Ştefan Davidescu, Buzău: Editura Alpha MDN, 2019; ediția a IV-a, vol. I-V, București: Paul Editions, 2023.
4. Pentru mai multe detalii: Monu Elena. Familia Costache. Istorie și genealogie. Bârlad: Editura Sfera, 2011.
5. Marghiloman Alexandru. Note Politice, vol. II, ediție și indice Stelian Neagoe, București: Editura Machiavelli, 1994.
6. Kostaki Lupu C. Memoriile unui trădător. Un înalt funcționar român sub guvernământul militar german (1916–1918), ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Alexandru Istrate și Claudiu-Lucian Topor, București: Editura Humanitas, 2020.
Descărcări
Publicat
Număr
Secțiune
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.








