Impactul măsurilor de eficiență energetică în clădirile publice din Republica Moldova: studiu de caz

Autori

DOI:

https://doi.org/10.52673/18570461.26.2-81.20

Cuvinte cheie:

eficienţa energetică, cheltuieli bugetare, consum de energie, perioada de recuperare

Rezumat

În majoritatea țărilor, inclusiv în Republica Moldova, cheltuielile bugetului public național depășesc frecvent veniturile, fapt ce relevă necesitatea gestionării eficiente a resurselor publice, inclusiv a cheltuielilor alocate consumului energetic. Pe baza unei analize empirice privind consumul de energie înainte și după implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul proiectului de renovare a opt instituții de învățământ, realizat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), s-a constatat o scădere semnificativă a consumului de energie, de până la 60% în unele unități școlare, precum și diminuarea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu circa 1 316 tone echivalent CO₂. Aceste rezultate generează efecte economice, sociale și ecologice pozitive. Totodată, au fost identificate principalele bariere care afectează implementarea acestor măsuri și care urmează să fie luate în considerare la realizarea proiectelor similare.

Referințe

1. Ministerul Finanțelor, Nota de fundamentare la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026. [online] https://mf.gov.md/ro/content/bugetul-de-stat-2026 (consultat: 04.01.2026).

2. Strategia națională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030". [online] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=134582&lang=ro (consultat: 29.08.2025).

3. Planul Național "Construim Moldova Europeană" - 20 de Acțiuni Guvernamentale. [online] https://old.gov.md/ro/20_actiuni (consultat: 29.08.2025).

4. Ministerul Energiei al Republicii Moldova, Eficiența Energetică. [online] https://energie.gov.md/ro/content/eficienta-energetica (consultat: 29.08.2025).

5. Energy Efficiency for Sustainable Livelhoods in Africa. [online] https://eela-project.org/role-energy-efficiency#:~:text=The%20Impact%20of%20Energy%20Efficiency%20on%20Livelihoods&text=Improved%20Energy%20Access%20and%20Security,to%20underserved%20areas%2C%20expanding%20access (consultat: 05.09.2025).

6. Environmental and Energy Study Institute. Energy Efficiency. [online] https://www.eesi.org/topics/energy-efficiency/description (consultat: 02.09.2025).

7. Legea nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 17.08.2018, nr. 309-320, art. 476.

8. Hotărârea de Guvern nr. 168/2026 privind Taxonomia pentru finanțare durabilă, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 09.04.2026, nr. 160-163, art. 165.

9. Policy Pathways Brief - Building Energy Performance Certification. [online] https://iea.blob.core.windows.net/assets/5ea1ccf0-a891-466a-bac3-b543868f17db/PolicyPathwaysBriefBuildingEnergyPerformanceCertification.pdf (consultat: 04.09.2025).

10. Terziev, A.; Ivanov, M.; Zlateva, P. Evaluation of the Effect of Energy Efficient Measures Applied in Public-Service Buildings, în: Engineering Proceedings, 2024; 60(1):23. https://doi.org/10.3390/engproc2024060023

11. Bilek, P.; Sosa, D.; Weser, Henriette; Chervyakov, D. Energy efficiency in the public and residential sectors in the Left Bank. Berlin: Berlin Economics GmbH, 2025. 45 p. 12. Biroul Național de Statistică. IPC pe grupe de mărfuri-servicii. [online] https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statistica%20economica__05%20PRE__PRE010__serii%20anuale/PRE010300.px/?rxid=9a62a0d7-86c4-45da-b7e4-fecc26003802 (consultat: 20.08.2025).

13. Biroul Național de Statistică. Sărăcia și Inegalitatea. [online] https://statistica.gov.md/ro/statistic_indicator_details/58 (consultat: 20.08.2025).

14. Biroul Național de Statistică. Balanța energetică. [online] https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statistica%20economica__15%20ENE__serii%20anuale/ENE020300.px/?rxid=9a62a0d7-86c4-45da-b7e4-fecc26003802 (consultat: 02.09.2025).

15. Hotărârea de Guvern nr. 595/2025 cu privire la aprobarea Strategiei sectoriale pentru renovarea fondului imobiliar național pe termen lung pentru perioada 2025-2050, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 510-514, art. 643.

16. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Noutăți. [online] https://midr.gov.md/noutati/au-fost-prezentate-rezultatele-proiectului-modernizarea-serviciilor-publice-locale-in-republica-moldova (consultat: 04.09.2025).

17. GIZ. [online] https://www.giz.de/en/projects/modernization-local-public-services (consultat: 02.09.2025).

18. Energy Management Information System. [online] https://emis.md/login.xhtml (consultat: 31.07.2025).

19. Biroul Național de Statistică, Temperatura medie lunara a aerului. [online] https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statistica%20economica__15%20ENE__serii%20anuale/ENE020300.px/?rxid=9a62a0d7-86c4-45da-b7e4-fecc26003802 (consultat: 01.09.2025).

20. Ministerul Energiei al Republicii Moldova. Eficiența energetică dă roade, arată studii recente privind clădirile modernizate, în contextul în care Guvernul Republicii Moldova extinde programele de reducere a consumului în sectorul public și în gospodăriile populației. [online] https://www.energie.gov.md/ro/content/eficienta-energetica-da-roade-arata-studii-recente-privind-cladirile-modernizate-contextul (consultat: 4.10.2025).

Descărcări

Publicat

26-08-2026

Număr

Secțiune

Articole

##category.category##

Cum cităm

Frișcu, O. (2026). Impactul măsurilor de eficiență energetică în clădirile publice din Republica Moldova: studiu de caz. Akademos, 2(81), 180-186. https://doi.org/10.52673/18570461.26.2-81.20