Un savant autentic, un patriot, un apărător al valorilor intelectuale. Academicianul Ion Tighineanu la 70 de ani

Autori

Rezumat

Rostind numele lui Ion Tighineanu, nu se poate să nu te gândești la Academia Moldovei, de care domnul profesor s-a legat demult prin mii de fire. „Academia de Științe a Moldovei” – că să respect numele oficial al instituției – a fost creată în timpul stăpânirii sovietice (1946), cu un nume atunci puțin diferit, primit de pe alte meleaguri, cu ordine precise, pe când jumătatea de răsărit a vechii Moldove se chema „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”. Acele timpuri au trecut cumva, a fost proclamată în 1991 Moldova independentă, independența ei a fost recunoscută de mai toate țările lumii, iar Academia, în chip firesc, și-a continuat existența. Așa trebuia să fie, în împrejurările date. Nu a fost însă ușor deloc. Vechile comandamente venite de la Moscova au fost abolite sau păreau abolite, dar viața instituției a fost dificil de gestionat. Guvernele s-au succedat, unele tot cu privirea spre Moscova, iar viața oamenilor de știință și artă, a creatorilor de valori intelectuale a întâmpinat o serie de greutăți. Am cunoscut viața Academiei de la Chișinău începând cu anii 1990 și știu câteva lucruri despre instituție și despre colegii academicieni din stânga Prutului. Ceea ce pot să spun sigur, între altele, este că nu se arată simplu să fii președintele Academiei Moldovei.

Descărcări

Publicat

29-04-2025

Număr

Secțiune

Aniversări

Cum cităm

Pop, I.-A. (2025). Un savant autentic, un patriot, un apărător al valorilor intelectuale. Academicianul Ion Tighineanu la 70 de ani. Akademos, 1(76), 180-181. https://akademos.asm.md/index.php/akademos/article/view/73

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)