Romanța Pe lângă plopii fără soț... într-o viziune interpretativă proprie

Rezumat

Romanța Pe lângă plopii fără soț... a fost scrisă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de compozitorul și pianistul român Guilelm Șorban pe versurile lui Mihai Eminescu. În timp, această romanță se bucură de popularitate tot mai mare, inclusiv în mediul de circulație folclorică, fiind transmisă pe cale orală și interpretată ca un cântec liric. Astăzi romanța Pe lângă plopii fără soț... face parte din repertoriul cântăreților de diferită formație: interpreți de muzică academică, de estradă, de jazz ș.a. Pentru autor prezintă interes versiunea mondenă, cea urbană a creației, așa cum a fost gândită de autor. Vom face o analiză a unei variante interpretative, care este mai des întâlnită atât printre cântăreții consacrați, cât și amatori, un model ce reflectă anume fundamentul folcloric urban al romanței și vom propune anumite aspecte legate de specificul execuției vocale. În acest sens vom evidenția diferite elemente ale versificației, nuanțării dinamice, emisiei vocale, tratării ritmice, intonaționale și ale formei arhitectonice.