Etica publicării

Politica editorială a revistei „Akademos” este conformă cu instrucțiunile și standardele de bună practică ale COPE (Committee on Publication Ethics Comitetul pentru Etica Publicării), în scopul implementării unor norme internaționale în cultura editorială. Pe plan național, politica de publicare respectă prevederile Codului cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259/2004, ale Statutului Academiei de Științe a Moldovei, ale Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ale Regulamentului-cadru privind integritatea academică în instituțiile de învățământ superior, aprobat la 24 iunie 2026, precum și reglementările ANACEC (Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare) privind integritatea academică.  

Revista „Akademos” îşi asumă plenar responsabilitatea de a respecta standardele de etică a publicării şi de comportament etic la toate etapele de lucru asupra manuscriselor. În acest scop, redacția stabilește cu autorii o relaţie de colaborare orientată spre promovarea unor cercetări originale de certă valoare ştiinţifică, precum și spre prevenirea plagiatului, a erorilor şi a falsurilor ştiinţifice.
 
DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE AUTORULUI 
  • Drepturile morale de autor asupra articolelor publicate aparţin autorului.>

  • Din momentul în care articolele sunt transmise spre publicare, autorul transmite revistei „Akademos” dreptul de reproducere a operei, dreptul de distribuire a originalului operei, dreptul de închiriere a exemplarelor operei și dreptul de punere la dispoziție în regim interactiv (online) a operei.

  • Asigurarea calității articolului reprezintă o obligație etică a autorului.

  • Autorul își asumă integral responsabilitatea pentru acuratețea datelor prezentate și pentru corectitudinea științifică a articolului.

  • Pentru a evita plagiatul și autoplagiatul, autorul se obligă să citeze corect și complet toate sursele utilizate în procesul de documentare pentru elaborarea manuscrisului

  • Autorul nu are dreptul să depună spre publicare un manuscris care a fost deja publicat.

  • În caz de necesitate, autorul poate include informații privind sursele de finanțare ale cercetării.

  • În caz de necesitate, autorul poate include informaţii despre finanţatorii cercetării sale.

  • Autorul va beneficia de un tratament respectuos și transparent din partea editorului, care îi va aduce la cunoștință observațiile și sugestiile recenzorilor desemnați de Colegiul de redacție și va gestiona întregul proces de redactare tehnică și științifică a manuscrisului.

  • La depunerea manuscrisului, autorul va completa și va semna Formularul unic de depunere a articolului pentru publicare în revista „Akademos”, care conține:

    • Acordul de transmitere a drepturilor patrimoniale de autor;

    • Declarația de etică, originalitate și conflict de interese;

    • Declarația privind utilizarea inteligenței artificiale (IA).


AUTOARHIVARE / REPOZITORII 

Autorii pot depune imediat versiunea transmisă, manuscrisul acceptat și versiunea publicată (versiunea înregistrată) în depozite instituționale sau tematice și pe pagini web personale, cu condiția să citeze articolul final publicat în revistă și să includă DOI/ URL-ul acestuia și declarația de licență CC BY 4.0.


DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE EDITORULUI
  • Editorul își asumă responsabilitatea de a identifica și preveni publicarea articolelor care conțin erori de cercetare.

  • Editorul va coopera cu autorul în toate etapele de recenzare, redactare și ajustare a manuscriselor, pentru a depista și înlătura eventualele erori sau falsuri științifice.

  • Editorul îi va asigura autorului posibilitatea de a-și retrage articolul și de a lucra pentru îmbunătățirea acestuia.

  • Editorul va oferi autorului consultanța adecvată din partea evaluatorilor, prin intermediul procedurii de evaluare inter pares dublu-anonimă.

  • Editorul va trimite autorului, înainte de tipar, macheta finală a articolului, pentru confirmare definitivă.

  • Editorul va asigura aplicarea unei proceduri profesionale de verificare antiplagiat. Manuscrisele depuse în care se depistează elemente de plagiat sau autoplagiat sunt respinse.

  • Editorul va respinge de la evaluarea inițială manuscrisele neconforme cu cerințele cuprinse în ghidul „Instrucțiuni pentru autori”.

  • În cazul în care manuscrisul nu este acceptat spre publicare, autorului îi va fi expediată o notificare motivată de refuz.

  • Respingerea unui articol nu va influența relația ulterioară a editorului cu autorul, acesta având posibilitatea de a depune oricând un manuscris îmbunătățit sau un articol nou.

  • În cazul în care editorul a comis o eroare tehnică sau de conținut la publicarea manuscrisului sau în relația cu autorul, în numărul următor al revistei vor fi publicate explicațiile și scuzele de rigoare.

  • Opiniile exprimate de autori nu reflectă neapărat poziția redacției.

  • Editorul va asigura atribuirea unui identificator DOI și a unui indice CZU fiecărui articol.


POLITICA PRIVIND UTILIZAREA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE (IA) ÎN MANUSCRISE
Pentru manuscrisele trimise spre publicare, se stabilesc următoarele norme:
  • Responsabilitate: În spiritul reglementărilor privind integritatea academică, sistemele de inteligență artificială (IA) nu pot fi considerate autor sau coautor. Autorii își asumă responsabilitatea integrală, juridică și etică, pentru conținutul, acuratețea și originalitatea textului semnat.

  • Originalitate: Este strict interzisă prezentarea conținutului generat de IA drept contribuție proprie. Articolele trebuie să reflecte contribuția intelectuală umană, conform standardelor de integritate academică în vigoare.

  • Transparență: Utilizarea instrumentelor de IA (de ex: ChatGPT, Gemini, Claude etc.) pentru asistență în redactare, traducere sau în alte scopuri trebuie declarată explicit în manuscris (în secțiunea „Metodologie” sau într-o notă de subsol dedicată). Este necesară precizarea denumirii instrumentului de IA, a versiunii acestuia, a prompturilor utilizate (după caz) și a scopurilor în care a fost utilizat.

  • Validare: Conform standardelor de rigoare academică, autorii sunt obligați să verifice riguros orice informație sau referință bibliografică generată de IA, pentru a preveni erorile factuale („halucinațiile”) și pentru a evita încălcarea principiilor de onestitate intelectuală.

  • Confidențialitate: Este interzisă introducerea datelor sensibile, a materialelor inedite sau a oricăror informații confidențiale în instrumente de IA publice, pentru a preveni compromiterea securității datelor și a drepturilor de autor.

  • Materiale vizuale: Utilizarea IA generative pentru crearea sau modificarea imaginilor, figurilor sau graficelor din cadrul articolului este interzisă, cu excepția cazului în care utilizarea instrumentului constituie o parte explicită a designului de cercetare (situație care trebuie descrisă detaliat în secțiunea de metodologie).

  • Evaluarea manuscrisului: Colegiul de redacție își rezervă dreptul de a supune manuscrisele verificării prin intermediul unor instrumente specializate pentru detectarea conținutului generat artificial. Nerespectarea acestor norme poate atrage respingerea articolului.

POLITICA PRIVIND UTILIZAREA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE (IA) ÎN PROCESUL DE RECENZARE
  • În scopul asigurării confidențialității, integrității și imparțialității procesului de evaluare științifică, recenzenților le este interzis să utilizeze instrumente de inteligență artificială generativă pentru analizarea manuscriselor, elaborarea integrală sau parțială a recenziilor ori încărcarea manuscriselor, în totalitate sau în parte, în astfel de sisteme.

  • Recenzenții sunt obligați să efectueze evaluarea în mod independent și să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor conținute în manuscrisele primite spre recenzare.

  • Întreaga responsabilitate pentru conținutul și concluziile recenziei revine exclusiv recenzentului.