Conceptul în mișcare dialectică: o abordare filosofică a învățării
DOI:
https://doi.org/10.52673/18570461.24.3-74.17Cuvinte cheie:
teză, antiteză, sinteză, concept, mișcare dialectică, filosofia experienței, gândire criticăRezumat
Evaluarea unei probleme implică, de regulă, contrapunerea a cel puțin două posibilități de soluționare. Una dintre tehnicile folosite în acest sens este „linia valorii” din gândirea critică, care evidențiază opozițiile și le oferă fiecăreia un loc în raport cu soluția. În schimb, reducerea soluțiilor la doar două opțiuni, precum în cazul erorilor logice „falsa alternativă” sau „alba-neagra”, neglijează potențialul unei sinteze. Aceste două opțiuni contrastive vor servi, în prezentul articol, drept „teza” și „antiteza”, care se contrapun în punctul neînțelegerii. De fapt, negația tezei reprezintă reîntoarcerea în sine, devenirea în mișcarea dialectică a mersului înainte. Acest mers asimilează antiteza și sintetizează pozițiile într-un concept inedit. Noul autentic apare, într-un mod neprevăzut, din faptul experienței ca atare. Etapa de reflecție din ciclul experiențial de învățare aranjează conceptele într-o spirală a înțelegerii. Procesul de formare a conceptului nou implică multiple faze de construcție și deconstrucție, conduce spre o înțelegere mai profundă a mersului vieții către adevăr. Adevărul și cunoașterea se dezvoltă într-un proces dialectic continuu, în care opozițiile se aplanează și produc o revelație. Prin explorarea acestei mișcări dialectice hegeliene în cadrul atelierelor educaționale de creație, elevii și studenții pot deprinde abilitatea interpretării lumii din perspectivă filosofică. Acest fapt poate facilita transformarea unui conflict de idei într-o deschidere spre cunoaștere autentică. În așa fel, elevii și studenții nu doar receptează și interpretează lumea, ci contribuie activ la redefinirea și îmbogățirea acesteia.
Referințe
1. Heidegger, M. Ființă și timp. București: HUMANI- TAS, 2019. 676 p.
2. Baltag, C. Dialog la mal. București: Editura Eminescu, 1985. 123 p.
3. Ursu, C. Haosul și cosmosul. În: Revista NOI, nr. 12, 2023, p. 11.
4. Kun, N.A. Legendele și miturile Greciei Antice. București: Editura Științifică, 1958. 222 p.
5. Dewey, J. Experiență și Educație. București: Editura Universității din București, 2021. 120 p.
6. Dewey, J. Democracy and Education. Hazleton: Penn- sylvania State University, 2001. 368 p.
7. Aristotel. Etica nicomahică. București: IRI, 1998. 393 p.
8. Hegel, F. Fenomenologia spiritului. București: IRI, 2000. 472 p.
9. Gadamer, H.-G. Adevăr și metodă. București: Teora, 2001. 736 p.
Descărcări
Publicat
Licență
Copyright (c) 2024 Cristina Ursu (Author)

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.








