Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Academia de Stiinte a Moldovei

Impactul opţiunilor de integrare asupra comerţului agroalimentar

Impactul opţiunilor de integrare asupra comerţului agroalimentar

Autor: Prof., dr. hab. Alexandru Stratan, Institutul Naţional de Cercetări Economice al AŞM
Sectorul agroalimentar ocupă, tradiţional, un rol aparte în negocierea acordurilor preferenţiale de comerţ. Acest fapt se poate explica prin preocupările autorităţilor publice pentru securitatea alimentară a ţării, bunăstarea populaţiei în mediul rural şi, în special, în ţările dezvoltate, impactul pe care importul anumitor produse agroalimentare l-ar putea avea asupra securităţii consumatorilor.