Industria computerizată a dicţionarelor: scurtă privire
1. În societatea informaţională, dicţionarul în format electronic – dicţionar ce poate fi folosit online, a devenit o sursă de informare extrem de utilă. Industria computerizată a dicţionarelor şi a altor resurse lexicografice a luat o amploare greu de imaginat cu câteva decenii în urmă. Milioane de utilizatori (programatori, traducători, lingvişti etc.) „stau cu mâna pe pulsul mouse-ului” în căutare de informaţie necesară comunicării, perfecţionării, exactităţii.