Parte a patrimoniului științific al Republicii Moldova, Fondul personal al academicianului Nicolae Dimo (1873–1959), renumit pedolog, geolog și mineralog, originar din Basarabia, a fost creat în anii 1950, în contextul fondării Arhivei Științifice Centrale a Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS (actualmente, Secția Arhivă, Restaurare şi patologie a documentelor aflată în subordinea Bibliotecii Științifice [Institut] „Andrei Lupan” din cadrul Universității de Stat din Moldova), prin contribuția Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „Nicolae Dimo”.