Akademos - Revist�? de Ştiinţ�?, Inovare, Cultur�? şi Art�?

Deşi lingviştii serioşi şi imparţiali din toată lumea, atât cei din Vest, cât şi cei din Est, au recunoscut demult, că realitatea glotică din actuala Republica Moldova a fost dintotdeauna cea românească (indiferent de denumirile ce i s-au dat şi i se mai dau din considerente de ordin politic), continuă să se facă încercări (în fond, din partea nespecialiştilor) de a acredita ideea că vorbirea locală din RM se distinge la nivel de limbă de vorbirea general românească, comună pentru întregul spaţiu est-romanic.

În Sfânta Scriptură citim:

1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

2. El era la început cu Dumnezeu.

3. Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

4. El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

(Evanghelia după Ioan, Cap I, versetele 1-4)
Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu a zidit lumea. 

O tulburătoare parabolă biblică, pe care o desprindem din comoara înţelepciunii regelui Solomon, sună astfel: „…atunci au venit două femei desfrânate la rege şi au stat înaintea lui. Şi a zis una dintre femei: „Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie şi eram împreună şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de amândouă.

Semnificaţia adoptării legislaţiei lingvistice la 31 august 1989 şi a iniţierii Sărbătorii Naţionale Limba noastră cea română este greu de subapreciat. Limba rusă a strâmtorat sfera de utilizare a românei literare în zonă, în primejdie era şi simţirea de neam.

Nu putem vorbi despre limbă făcând abstracţie de destinul istoric al acestui spaţiu care astăzi se cheamă Republica Moldova, spaţiu, căruia mai înainte i se zicea Basarabia, iar la începuturi era o jumătate din principatul Moldovei – cu sudul, cu gurile Dunării, cu nordul Bucovinei (în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun, al lui Ştefan cel Mare etc.).

Ar trebui să fim liniştiţi, din moment ce, după cum stă scris în Ioan, „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul”.

De ce – iarăşi – o conferinţă despre limba română, de ce această reluare de discuţie – teoretică, dar şi cu aplicare socio-lingvistică – despre limba pe care o vorbim şi în care scriem în spaţiul nostru moldavo-basarabean, de ce până şi Imnul de Stat reproduce textul celebrului poem al lui Alexie Mateevici (în felul acesta constatăm – iată – că cel mai inspirat poem consacrat limbii noastre aparţine unui basarabean), de ce mor încă poeţi pentru ea, lăsând testamentar, precum Grigore Vieru, grija pentru „creşterea limbii româneşti” (Ienăchiţă Văcărescu).

Numind lucrurile – le stăpânim.

Gândindu-le – le putem lăsa moştenire.

Suntem, trăim, comunicăm – cu ajutorul, prin intermediul, în puterea cuvintelor.

Cu ajutorul lor am devenit stăpân pe ce am moştenit: lucruri şi întâmplări pe care le cunosc şi pe care încă nu mi le aduc aminte.

Cu ajutorul lor – spunem ne-spusul, încă-nezisul, ne-mai-rostitul. Iar lumea de idei devine palpabilă. Ca să poată fi lăsată moştenire.

Datorită lor – viaţa mea dintre cuvinte nu se va stinge odată cu mine.