Akademos - Revist�? de Ştiinţ�?, Inovare, Cultur�? şi Art�?

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Nr. 3 (54) 2019

ANIVERSĂRI

Omul care a schimbat sensul ştiinţei. Academicianul Ion Bostan la 70 de ani

Autor: Dr. hab. Valeriu Dulgheru
Academicianul Ion Bostan, personalitate complexă şi polivalentă, este o prezenţă remarcabilă în ştiința şi educaţia modernă. Născut la 31 iulie 1949 în satul Brânza, azi rn. Cahul, academicianul Ion Bostan vine de la ţară, unde, vorba poetului, s-a născut veşnicia, dintr-o familie de ţărani.

Fondatorul şcolii ştiinţifice a farmacologiei naţionale. Membrul corespondent al AŞM Victor Ghicavîi la 75 de ani

Autor: Colaboratorii Catedrei de farmacologie şi farmacologie clinică, USMF „Nicolae Testiemițanu”
Să-ţi construieşti o conştiinţă, să devii personalitate în domeniul în care activezi – acesta este crezul lui Victor Ghicavîi, profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe medicale, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şef al Catedrei de farmacologie şi farmacologie clinică a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”,
care la sfârşit de vară a consemnat onorabila vârstă de 75 de ani.

Aniversări

Prestanţă ştiinţifică şi diplomație universitară. Dr. hab. în filologie Elena Prus la 60 de ani

Autor: Dr., conf. univ. Carolina Dodu-Savca
Elena Prus absolveşte în 1976 cu Medalie de aur Şcoala medie nr. 1 din Bălţi. În 1976 susține examenele de admitere la Facultatea Limbi şi Literaturi Străine a Universității de Stat din Moldova, unde se formează ca filolog, profesor, traducător (1976–1981), finalizând studiile cu diploma de menţiune.
Ediţie întreagă e AICI