Akademos - Revist�? de Ştiinţ�?, Inovare, Cultur�? şi Art�?

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Nr.2 (77), 2025

Ştiinţe juridice

Formarea experților în criminalistica nucleară: o perspectivă interdisciplinară

Autor: Alina Nitrean, Vasile Benea
Criminalistica nucleară reprezintă o ramură specializată a științei criminalistice, având un rol esențial în investigarea incidentelor ce implică materiale nucleare sau altele radioactive (MNR), precum și obiecte contaminate cu radionuclizi.

Istorie şi arheologie

Calendarul gregorian în Principatele Române și încercarea de reformă a lui Al. I. Cuza

Autor: Ștefan Silviu Pompaș
Calendarul, sau modul de organizare eficientă a timpului, datează încă din Antichitate. Totuși, la baza calendarului din prezent stă calendarul iulian, născut din intenția lui Iulius Caesar de a reforma un sistem temporal ce devenise anacronic. 

Garanțiile din 13 aprilie 1939 și valabilitatea lor contra amenințării sovietice la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial:

Autor: Mihai Țurcanu
Problema garanțiilor din 13 aprilie 1939 a fost analizată atât de români, cât și de britanici, francezi și chiar de sovietici, în contextul tratativelor turco-sovietice de la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie 1939 în vederea semnării unui acord de securitate.

Istoria ştiinţei

Academicianul Artiom Lazarev (1914–1999): politică, ideologie, controverse și caracter

Autor: Demir Dragnev, Ion Valer Xenofontov
Artiom Lazarev (Figurile 1-12) [1] (Lazur – o variantă a prenumelui Lazăr) s-a născut la 30 octombrie 1914, în partea stângă a fluviului Nistru, în orașul Camenca, județul (uezdul) Olgopolsk, gubernia Podolia, Imperiul Rus, într-o familie de țărani moldoveni nevoiași, având două surori și un frate [2, f. 3].

Colecţia „Lumea animală a Moldovei” (1979–1986) – sursă istorică a cercetărilor entomologice în Moldova sovietică

Autor: Asea M. Timuș
Lucrarea entomologică Insecte (rus.: Nasekomye) [1], care a stat la baza inițierii prezentului studiu, a fost al IV-lea volum din colecţia de șase volume în limba rusă, editată în anii 1970, cu genericul „Lumea animală a Moldovei” (rus: Zhivotnyy mir Moldavii).

Filologie

Rolul euristic al metaforelor în realizarea discursului științific

Autor: Natalia Rotari
Prezența metaforelor în limbajele de specialitate este mai frecventă decât se credea anterior; or, înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează în funcție de gradul de concretizare sau de abstractizare a gândirii redate în scris, prin intermediul sistemului conceptual.

Psihologie

Orientări valorice la adolescenți: o analiză diferențiată pe gen

Autor: Silvia Briceag
Problema valorilor reprezintă o provocare semnificativă, în special atunci când vine vorba de diferențele de gen.

Ştiinţe ale educaţiei

Abordarea curriculară a creativității preșcolarilor în documente reprezentative pentru politicile educaționale din România

Autor: Oana Iuliana Enache
La nivel mondial, interesul pentru extinderea nivelurilor de învățământ și includerea cât mai multor copii în sistemul educațional instituționalizat a luat o amploare considerabilă, fapt identificat prin politicile macrosociale, dar și la nivel de state privind importanța momentului de debut al parcursului educativ al copiilor, cu accent pe educația antepreșcolară.

Grile de evaluare a cadrelor didactice bazate pe modele de cunoaştere Profesională. Cazul profesorilor de chimie

Autor: Roxana Timofte, Cristiana-Ioana Gafencu
Competenţele profesorilor includ cunoaşterea profesională, orientarea motivaţională, valorile, convingerile şi scopurile, precum şi aptitudinile de autoreglare [1].

Studiul artelor şi culturologie

Dialogul între tangibil și intangibil în creația artistei Inessa Țâpina

Autor: Dorina Chicu
În istoria artelor plastice naționale, opera artistei Inessa Țâpina (1946–2013) deține un loc de cinste, fiind remarcabilă printr-un demers estetic valoros. Discursul său plastic reunește lucrări originale din diverse genuri ale picturii de șevalet: portrete, peisaje, natură statică, scene de gen, nuduri, compoziții tematice și abstracte – creații ce transcend granițele simplei reprezentări vizuale, relevând, printr-o manieră aproape etereală, vivacitatea unui univers al ardorii și fragilității.
Ediţie întreagă e AICI