Akademos - Revist�? de Ştiinţ�?, Inovare, Cultur�? şi Art�?

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Nr. 4 (39), 2015

Filosofie

Fața invizibilă a migrației. Minorii moldoveni neînsoțiți în Italia

Autor: Dr. hab. Victor Moraru, Drd. Ecaterina Deleu
Fenomenul migraţiei se înscrie, la ora actuală, în șirul celor mai ostentative provocări cu care se confruntă societatea contemporană.

Premisele apariției organismului militar al Republicii Moldova

Autor: Dr. Victor Gaiciuc, Dr. Vitalie Ciobanu
Pe fundalul descompunerii Uniunii Sovietice și formării noilor instituţii de stat, a apărut necesitatea
stringentă de a forma o nouă structură de apărare și securitate. Contextul general de instituire a unei armate naționale a
reprezentat o realitate complexă a noului stat independent care se confrunta cu o serie de amenințări interne și externe.

Istorie

Învăţământul primar şi secundar din Bucovina, în perioada 1869–1918

Autor: Dr. Constantin Ungureanu
Anul acesta s-au împlinit 240 de ani de la anexarea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic, teritoriu care avea să se numească Bucovina.

Un congres al scriitorilor cu impact istoric

Autor: Acad. Mihai Cimpoi
Printre evenimentele cu deosebită rezonanţă istorică, ce au anticipat procesele Renaşterii naţionale basarabene, a fost, indiscutabil, Congresul al III-lea al Scriitorilor desfăşurat în zilele de 14-15 octombrie 1965.

Din istoria vitiviniculturii Moldovei (de la origini până în secolul al XVIII-lea)

Autor: Dr. Dumitru Bratco, cerc. Vasile Haheu
Producţia vitivinicolă medievală reprezintă o continuare a tradiţiilor precedente. Evoluţia firească a ramurii este întreruptă la sfârşitul secolului al XIX-lea sub influenţa negativă a filoxerei.

Filologie

Considerații teoretice privind motivația lingvistică

Autor: Dr. hab., prof. cercet. Anatol Eremia
Motivaţia în lingvistică are la bază conceptul universal conform căruia varietăţile materiei, stările şi schimbările în natură şi societate sunt efecte ale unor anumite cauze precedente.

Sondaje și mesaje în romanul Est-Prutean

Autor: Dr. hab. Ion Ciocanu
Cercetătorul urmărește îndeaproape realizarea de către prozatori a unor sondaje psihologice apreciabile, apelând la tehnici narative impresionante, care le ajută să promoveze mesaje artistice valoroase.

Studiul artelor şi culturologie

Filmul arhetipal Pădurea spânzuraţilor – actualitatea mesajului ființial

Autor: Dr. hab. Ana-Maria Plămădeală
Recitind romanul lui Liviu Rebreanu Pădurea spânzuraţilor şi revăzând (a câtă oară!) filmul omonim al lui Liviu Ciulei (1965), am constatat o dată în plus uimitoarea actualitate a mesajului amândurora, dar şi forţa de sintetizare artistică de un randament unic. Iată de ce, dacă m-ar întreba cineva ce operă cinematografică caracterizează exhaustiv structura psihică şi spirituală a neamului, aş indica, fără un dram de ezitare, filmul Pădurea spânzuraţilor.

Ilie Bogdesco, un geniu al graficii de carte

Autor: Dr. hab. Tudor Stavilă
În 2010, la Sankt Petersburg s-a stins din viaţă Ilie Bogdesco, personalitate notorie a graficii de carte de la noi, unicul artist plastic moldovean membru titular al Academiei de Arte din fosta URSS, caligraf genial şi autor al ilustraţiilor realizate pentru circa 100 de cărţi, devenite clasice şi cunoscute în arta europeană.

Portret

Eugen Russev, fondator al științei academice din Republica Moldova, la 100 de ani de la naștere

Autor: M. c. Demir Dragnev, Dr. Ion Xenofontov
Pe parcursul a circa patruzeci de ani din perioada postbelică, istoricul și filologul Eugen Russev, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, intelectual de o deosebită erudiție și aleasă educație, era cunoscut drept un savant notoriu, autor al unor prestigioase lucrări științifice în domeniul istoriei culturii medievale din Moldova, unul dintre fondatorii și organizatorii științei academice, îndrumător al tinerilor cercetători.
Ediţie întreagă e AICI