Akademos - Revist�? de Ştiinţ�?, Inovare, Cultur�? şi Art�?

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Nr. 3 (66), 2022

Ştiinţe economice

Economia exportului de corupție și a politicilor de integritate, în context național și internațional

Autor: Elina Benea-Popușoi
Organizația Transparency International (TI) definește corupția ca abuzul față de puterea încredințată în scopul obținerii unui beneficiu privat

Istorie şi arheologie

Situația social-economică a orașului Bălți reflectată în ghidul lui Iosif Broitman (1938)

Autor: Ana Molcosean
La sfârșitul deceniului al doilea al secolului al XX-lea, orașul Bălți atrage atenția mai multor personalități, determinându-le să investească în dezvoltarea economică și socială a urbei.

Tipărituri slavone din secolele XVI – XVIII în Basarabia

Autor: Veronica Cosovan
De-a lungul istoriei, ținutul dintre Prut și Nistru a fost destul de receptiv la produсția tipografică nu doar din spațiul românesc, ci și din cel ucrainean, bielorus sau rusesc.

Filologie

Clasificarea sintactică a construcţiilor pleonastice

Autor: Liudmila Parahonco
În limbile moderne, inclusiv în română și rusă, pleonasmul este considerat una dintre cele mai uzuale erori de exprimare, ce se caracterizează prin ambiguitatea interpretării, dar și o figură de stil.

Interpretarea psihotipului etnic în prima traducere a poemului eminescian „Luceafarul” în limba rusă

Autor: Miroslava Metleaeva (Luchianchicova)
Eminentul psiholog L.S.Vâgotski a propus, pentru prima dată în psihologia rusă, cercetarea unuia dintre cele mai complicate şi misterioase domenii de activitate umană – arta.

Arhetipul matern în poezia lui Grigore Vieru

Autor: Cristian Serdeșniuc
Poezia viereană pentru (și despre) copii demonstrează neîndoielnic predilecția pentru universul ingenuu al copilăriei.

Jocul textual de aventură ca formă a literaturii ergodice

Autor: Rodica Gotca
Jocul textual de aventură reprezintă o formă de hypermedia situată la granița dintre literatură și ludic, fiind un produs nu doar al interferenței unor medii diferite, ci și al impactului evoluției tehnologiilor.

Media şi comunicare

Internetul, ca „motor al schimbărilor”, în vizorul cercetării științifice

Autor: Victor Moraru, Ionel Pintilii
Internetul a apărut cu peste jumătate de secol în urmă, fiind rezultatul cercetărilor desfășurate în cadrul Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată (Advanced Research Project Agency – ARPA) a Departamentului Apărării al SUA.

Studiul artelor şi culturologie

Duetul vocal în muzica de estradă și jazz: unele aspecte ale activității interpretative

Autor: Angelica Munteanu, Tatiana Berezovicova
Duetul vocal a căpătat o mare răspândire în muzica de estradă și jazz.

Cercetări privind biodeteriorarea lemnului din structura șarpantei de la Biserica „Sfinții Voievozi”, Ceplenița, Iași

Autor: Nicoleta Vornicu, Cristina Bibire
Restaurarea monumentelor istorice este un domeniu interdisciplinar care presupune unirea eforturilor  mai multor specialişti (arhitecţi, ingineri constructori, istorici de artă, istorici, arheologi, geologi, biologi, chimişti, restauratori etc.) pentru realizarea proiectelor de restaurare şi pentru transpunerea lor în practică, respectând principiile şi normativele naţionale şi internaţionale în vigoare.
Ediţie întreagă e AICI