Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Conceptul de Inteligență Artificială este direct legat de o tendință relativ nouă în filosofie – transumanismul.

Visul a fost dintotdeauna perceput ca o dimensiune obscură și misterioasă a psihicului, care poate revela unele taine ale existenței umane în forma unor predicții absconse, înainte ca omul să-și dea seama de sensul lor ori să le înțeleagă semnificația.

Pan HALIPPA (01.08.1883–30.04.1979), om politic, poet și publicist chiar din anii studenției și-a asumat datoria morală de a deștepta „neamul basarabean”

Figurile de construcție, împreună cu figurile de cuvinte, de gândire și de sens, reprezintă cele patru categorii ale figurilor retorice întâlnite în discursul persuasiv.

Referința reprezintă operaţia inițiată de vorbitor care presupune stabilirea relaţiei dintre folosirea unor expresii şi ceea ce ele denotă. Ea poate fi definită atât într-un sens larg, fiind înţeleasă ca o relaţie prin care limbajul se raportează la lume în procesul de comunicare, cât şi într-un sens îngust, ca relaţie care leagă semnul verbal (reprezentat printr-o latură sonoră în asociere cu un semnificat) de „obiectul” din lumea reală sau imaginară la care acesta trimite.

Specificul artei lui Paul Goma constă în complexitatea firească cu care scriitorul a topit în creuzetul romanescului tradițiile romanului european, folclorul basarabean, calitatea de martor al istoriei și a ceea ce va face obiectul analizei acestui articol – împletirea dialogică a esteticilor renascentistă, avangardistă și postmodernistă.

În limbă, pentru a stabili un anumit echilibru, unele categorii de cuvinte apar, altele dispar. De la nume proprii (antroponime, toponime, oiconime etc.) se pot crea elemente lexicale noi, care dobândesc valențele gramaticale atât ale substantivului comun, cât și ale adjectivului sau verbului [1].

Aspectul capital al limbii este că ea, limba, comportă anumite diviziuni, anumite unităţi care se pretează delimitărilor [1, p. 113]. Infiltrate în lexiconul general, elementele terminologice de origine greco-latină se cer categorisite la un anumit tip de formare internă a cuvintelor: derivare, compunere, conversiune.

La începutul deceniului șapte al secolului trecut, fizicianul, istoricul și filozoful științei, Thomas S. Kuhn, definește progresul științific ca dezvoltare – prin – acumulare, un parcurs în care anomaliilor generatoare de criză li se atribuie meritul declanșării unei noi paradigme [1].