Discursul artistic al lui Ion Druță se caracterizează prin interferența epicului cu liricul, a dramaticului cu alte forme de comunicare artistică. O trăsătură a viziunii sale artistice este teatralitatea ca mod de valorizare a realității sociale și a fenomenelor culturale și care implică relația dintre joc și teatralizare
Scriitorul Ion Druţă, prin personajele feminine Ecaterina cea Mare şi Ecaterina „cea Mică”, în romanul Biserica Albă, transfigurează două lumi orânduite după principii diferite, reflectând, în fond, asupra două modele existenţiale opuse.
Trei ceasuri în iad, „unul din puternicele romane ale literaturii române” (Mircea Tomuş) şi „cel mai tulburător roman al obsedantului deceniu” (Dan Brudaşcu), rămâne deocamdată ca şi cum inexistent, atât pentru cititori, cât şi pentru exegeţii literari.
Teoria traducerii ca disciplină științifică este foarte tânără: istoria sa numără circa 50 de ani. Naşterea ei datează cu 1972, când la cel de al III-lea Simpozion Internațional de Lingvistică din Copenhaga lingvistul britanic James Holmes a specificat necesitatea recunoașterii teoriei traducerii ca pe un domeniu independent de cercetare ştiinţifică.
Se pare că, de la o vreme încoace, Academia de Științe a Moldovei se află într-un ritm alert de preparative febrile pentru a celebra 70 de ani de la constituirea ei.
Se împlinesc 100 de ani de la nașterea Magdei Isanos, talentata poetă care și-a început cariera literară în Bararabia interbelică. Mulți ani la rând, s-a spus despre ea că este cea mai profundă poetă a literaturii române.
Cartea religioasă a fost întotdeauna unul dintre pilonii de bază ai culturii oricărui popor, prin ea au căpătat valoare și perenitate limba, spiritualitatea, frumosul și adevărul. Secole de-a rândul anume cartea religioasă a pătruns în mase și a coagulat societatea.
Cercetătorul urmărește îndeaproape realizarea de către prozatori a unor sondaje psihologice apreciabile, apelând la tehnici narative impresionante, care le ajută să promoveze mesaje artistice valoroase.
Motivaţia în lingvistică are la bază conceptul universal conform căruia varietăţile materiei, stările şi schimbările în natură şi societate sunt efecte ale unor anumite cauze precedente.