Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Un element cu valoare arhetipală în creația lui Vladimir Beșleagă este imaginea apei. Acest „element cosmogonic principal, învestit cu semnificații simbolice multiple” [1, p. 8] în basmul popular românesc, reprezintă și pentru romanele Zbor frânt (1966) și Viața și moartea nefericitului Filimon (scris în 1969–1970 şi publicat abia în 1988) un simbol cu valoare arhetipală.

În ultimele șapte decenii interacțiunile literare româno – est-slave au cunoscut un avânt simțitor. În centrul atenţiei literaţilor ruşi şi, într-o măsură mai moderată, a celor ucraineni s-a aflat opera marilor clasici ai literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici.

În contextul literaturii ideologizante din anii postbelici, proza şi dramaturgia lui Ion Druţă dau dovadă de mai multe semne de vitalitate: conflicte interiorizate, tipare şi lumi individualizate, viziune poetică asupra lumii. Conştient de deficienţele literaturii din acea perioadă, autorul încearcă, pe cât e posibil, să evite „fabricarea” personajelor literare unilaterale, plate, care acționează previzibil şi se exprimă într-un „limbaj de lemn”.

Până la Sunt verb, un volum emblematic nu numai pentru scrisul său, ci şi pentru poezia din Basarabia, Liviu Damian semnează Darul fecioarei (1963) şi Ursitoarele (1965). (...)

Actualitatea perpetuă a temei. Geneza unui text popular e complicat de localizat în timp şi spaţiu. (...)

Elementul patrimoniului cultural imaterial Colindatul în ceată bărbătească reprezintă şi actualmente un subiect de investigaţie generos şi incitant, fiind abordat de numeroşi cercetători consacraţi, atât din ţară, cât şi din afara ei. (...)

În evaluarea traducerilor literare, se invocă frecvent fidelitatea ca un criteriu esenţial de calitate. (...)

Actele directive (cunoscute şi sub denumirea de acte exercitive sau acte de control) figurează în lista tuturor clasificărilor existente. (...)

În plină postmodernitate relativistă şi destructurantă faţă de tot ce ţine de conceptul de naţiune, Mircea Platon insistă să rămână un împătimit al ideilor ordonatoare de rosturi naţionale. (...)

Procesul de receptare a operei caragialiene în arealul cultural est-slav, care s-a produs prin traduceri artistice şi interpretări critice, a demarat în anii ’50 ai secolului trecut, mai exact în 1951, cu un an până la împlinirea unui centenar de la naşterea scriitorului. E vorba despre volumul Izbrannye proizvedenija (Opere alese), care conţine capodopera dramaturgică O scrisoare pierdută, 11 foiletoane, câteva povestiri şi articole [1].