Bogăția inepuizabilă a poeziei românești a constituit o sursă constantă de inspirație pentru compozitorii din spațiul românesc de pe ambele maluri ale Prutului.
În folclorul românesc Ciuma personificată apare ca o ființă malefică, pusă mai mereu să devoreze viețile oamenilor. Chipul ei hidos se perpetuează în imaginarul colectiv, iar frica de această molimă este amplificată de armele sale ucigașe: secera, coasă și sabia.
Printre multiplele surse de inspirație, lăcașele de cult au constituit dintotdeauna obiecte deosebit de
venerabile ale creației artistice. Or, arta și credința, de-a lungul timpului, au întruchipat simbioza valorilor etico-morale și estetice ale societății.
În cursa vertiginoasă a societății contemporane, problema păstrării tradițiilor și obiceiurilor de familie devine tot mai importantă grație valorii netrecătoare și mesajului esențial pe care-l perpetuează acestea de-a lungul timpului.
Autor: Dr., cercet. științ. gradul III Amalia Drăgulănescu
Continentul antarctic a suscitat dintotdeauna o atracție magnetică, poate chiar mai puternică decât Polul Nord, tocmai pentru că a fost străbătut în mai mică măsură. Pentru scriitorul și biologul Emil Racoviță a intervenit și acea chemare dominantă, vocația, pe care Alexandru Marinescu o definește drept acordul perfect între firea omului și munca pe care o îndeplinește.
Creația plasticianului Dumitru Bolboceanu înscrie în palmaresul picturii de șevalet din Republica Moldova o filă originală grație particularităților distincte de orchestrare plastică a imaginii, stilului artistic inconfundabil și proprietăților semantice polivalente.
Asistăm în prezent la un proces intens de metamorfoze în domeniul operei, care se manifestă în sfera regizoral-scenică și interpretativă a multor montări pe scenele lumii. În acest context, studii importante au fost consacrate relației muzica de operă – acțiunea scenică în general [1].
Cvartetul de coarde, ca gen muzical, cu siguranță poate fi supranumit „un laborator de creaţie” pentru orice compozitor care își propune sa atingă un nivel înalt al tehnicii componistice.
În căutarea punctelor de intersecție primordiale dintre poetica stănesciană și expresiile sonore ale acesteia, este necesară determinarea „punctului esențial”, reprezentat, în opinia noastră, de însăși viziunea poetului asupra cuvântului și a sunetului.