Akademos - Revista de știinta, inovare, cultura si arta

Studiul de față este o primă contribuție la analiza fenomenului nunții tradiționale românești în contextul transformărilor dramatice de la mijlocul secolului XX, în mod prioritar caracteristic comunităților de basarabeni deportați de către regimul totalitar comunist din RSS Moldovenească și impuși, între anii 1941–1956, să se afle în regiunile de est ale Uniunii Sovietice.

În istoria culturii muzicale din Republica Moldova perioada interbelică (1918–1940) rămâne a fi până astăzi în mare parte o terra incognita. Ea a fost studiată chiar mai puțin decât etapele anterioare.

Patrimoniul etnografic, parte componentă a patrimoniului cultural, concentrează în structura și consistența sa elementele, formele și fenomenele de cultură și civilizație populară sau de cultură materială și spirituală create, moștenite, trăite și transmise între și de către generații purtătoare de patrimoniu.

La 6 decembrie 2017, „Practicile culturale asociate zilei de 1 martie” (prescurtat, Mărțișorul) au fost incluse de UNESCO, la solicitarea Bulgariei, Macedoniei, Republicii Moldova și României în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității

 Afirmații de genul celei expuse de Fr. Nietzsche în motto-ul la acest articol întâlnim pe întreg spațiul multisecular al scrierilor și gândurilor exprimate despre muzică. Muzica și „înaltul”, muzica și „cerul”, muzica și „cosmosul”, muzica și „universul”, muzica și „infinitul”, muzica și „eternitatea”, muzica și „zeii”, muzica și „Dumnezeu” etc.

În România Mare, hrana și femeia erau sinonime, în spiritul vechilor credințe care vedeau în farfurie un obiect „născut” din mare, purtând însemnele materne [1, p.134], sau în pământul furnizor de alimente – o uriașă făptură numită “Mama-Glie” [2, p. 421].

Muzeul, privit ca o media în care actul comunicaţional se desfăşoară în cadrul informal al spaţiilor discursive retorice, ludice sau performante, constituie o alternativă viabilă de petrecere a timpului liber atât în solitudine, cât şi în cuplu, cu familia sau cu prietenii. Aici vizitatorul învaţă, descoperă, se amuză, se relaxează, comunică, se împlineşte în plan personal, trăind o experienţă unică, rezultată din interacţiunea dintre contextul personal, contextul social şi contextul fizic.

Încă din antichitate, popoarele din estul continentului asiatic îşi decorau pânzele vestimentare prin metoda de pictare numită „batik”, cu rol de protecţie sau, mai târziu, pentru a desemna clasa socială.

Lică Sainciuc este cunoscut publicului larg şi celui avizat ca artist plastic de succes, pictor de carte, designer, cercetătorul arhitecturii urbanistice, care a adus o contribuţie deosebită în dezvoltarea culturii în republică.

Plonjând mereu în necunoscut şi inefabil, respingând până la refuz valorile sapienţiale, cultura începutului de mileniu III pare simptomatică timpurilor pe care le trăim sau, mai bine zis, care ne trăiesc prin subjugare, ele, timpurile bicisnice, pe noi.